Atunci cand alegi sa mergi pe drumul antreprenoriatului te lovesti de multe lucruri pe care se poate sa nu le fi luat in considerare atunci cand vine vorba despre afacere. Un exemplu in acest sens este partea de branding, pe care, din pacate, multa lume o lasa pe ultimul plan, deoarece nu realizeaza cat de importanta este aceasta pentru dezvoltarea si mai ales recunoasterea afacerii.
Creand un branding puternic inca de la inceput dai personalitate afacerii tale si o faci usor recognoscibila in orice situatie. De fapt, asta face un branding puternic: inainte sa vada numele afacerii, cei care vad un font sau culorile sale sa zboare cu gandul direct la ea.
Brandingul este un proces foarte complex, insa in articolul de azi vom scoate in evidenta 3 metode prin care poti sa te folosesti de acesta pentru businessul tau.
Branding pentru afacerea ta
1. Pozitionarea brandului
Acest lucru inseamna modul in care identitatea de brand, produsul si viziunea acestuia sunt plasate in piata si in mintea clientilor si a posibililor clienti. Mesajul transmis trebuie sa fie unul clar si direct pentru a fi cat mai usor de inteles.
Pentru ca acesta sa fie unul de succes, trebuie sa tii cont de urmatoarele:
- fii emotiv: gaseste valorile dupa care se ghideaza publicul tau tinta, fii atent sa fie in concordanta cu ale tale si scoate-le in evidenta fata de publicul tau tinta.
- diferentiaza-te: chiar daca mai sunt si alte afaceri in acelasi domeniu, cu siguranta a ta are ceva unic. Scoate in evidenta acele trasaturi care te fac unic si atrage-i pe cei care le apreciaza spre tine.
- comunica clar: fa asta cu ajutorul logoului, a tonului vocii pe care il ai in online si nu numai, a culorilor si a fontului pe care brandul tau il are.
2. Creaza o prezenta virtuala
Pandemia ne-a invatat ca putine branduri care nu au o prezenta in online au reusit sa treaca peste aceasta perioada si cat de important este sa fii prezent acolo.
Dupa ce ai stabilit brandingul care sa te scoata in evidenta si sa te diferentieze fata de alte afaceri, poti sa treci la pasul urmator:
- sa faci profile pe retelele sociale, unde sa comunici clar cu audienta;
- creeaza incredere si credibilitate in orice mediu ai ajunge;
- ingrijeste-te de SEO in asa fel incat sa ajungi in topul rezultatelor cautarilor pe Google si nu numai;
- creeaza reclame;
- creste baza de date de e-mail;
- asigura-te ca websiteul tau este unul functional si in concordanta cu cerintele Google si asteptarile vizitatorilor.
3. Fii consistent
Atunci cand vine vorba despre branding este foarte important sa fii consistent in toate aspectele care tin de acesta. Comunicarea trebuie sa fie mereu aceeasi, valorile sa nu se schimbe in functie de cum bate vantul si tonul vocii sa fie la fel, pentru a nu crea confuzie.
Culoarea este un element deosebit de important atunci cand vine vorba despre brand. Gandeste-te cand vezi albastru la ce iti fuge prima data gandul si rosu la fel. La fel si culoarea pe care ai ales-o pentru brandul tau trebuie sa ramana in gandul oamenilor.
Logoul este la fel de important ca si culoarea, fie ca vorbim despre font sau imaginea care il compune, in functie de caz.
Ce sa eviti cand vine vorba despre brand
Cele prezentate mai sus sunt bune practici atunci cand vine vorba despre branding. Chiar daca produsul este unul excelent, faptul ca brandingul nu este unul coerent poate sa ii strice relevanta.
Greseli in branding pe care sa eviti sa le faci:
- mesajul transmis este complicat si greu de descifrat;
- lipseste autenticitatea brandului;
- brandul este greu de inteles – cine este, ce face, cu ce se diferentiaza de competitie;
- nu are un manual de branding pe care il urmeaza.
Acestea sunt cele 3 metode prin care sa ajungi sa ai un branding puternic si cateva greseli pe care probabil le faci, dar care pot fi evitate.